Artists: Josépha Blanchet,  Mimi Ciora, Lorena Cocioni,  Ilie Duță, Adrian Ganea, Uliana Gujuman, Cosmin Haiaș, Thea Lazăr, Silvia Moldovan
Curator: Marina Paladi

01.08.24 - 14.09.2024
META Spațiu Bd. Mihai Viteazul, nr. 1, Timișoara

"În momentul în care a început apocalipsa, lumea se sfârșise deja. S-a sfârșit în fiecare zi timp de un secol sau două. O altă lume, pe cale și ea de a se sfârși, se ivea în locul ei."
Franny Choi

Lumile se sfârșesc și lumile încep din nou. Însă unde se plasează omul în acest scenariu? Este ușor să ne imaginăm sfârșitul lumii, și este cu atât mai dificil să vedem dincolo de catastrofa imanentă pe care încercăm să o amânăm. Ce versiune a lumii ar putea supraviețui?

Expoziția The world keeps ending reunește artiști contemporani preocupați de schimbarea climatică și iminența extincției, care ”trăiesc” deja apocalipsa prin propriile lucrări, reflectând asupra tranziției condiției umane într-o nouă eră, fără a prezenta o suprasaturație de frici sau de imagini distopice, ci mai degrabă concentrându-se pe redefinirea existenței umane într-un mod sensibil și poetic.

Expoziția The world keeps ending nu prezintă apocalipsa ca pe un sfârșit al lumii, ca un eveniment singular în timp care șterge totul, ci mai degrabă ca un proces continuu de transformare și redefinire a interacțiunii omului cu lumea. Prin intermediul filosofiei speculative, artiștii se concentrează asupra noțiunii de "a exista" în vremuri apocaliptice și explorează complexitatea condiției postumane, imaginând "necunoscutul" viitorului.

Adoptând cadrul conceptual al teoriei actor-rețea, așa cum a fost articulată de filosoful francez Bruno Latour, expoziția generează un spațiu în care granițele dintre uman și non-uman, natural și artificial, se dizolvă într-un continuum liminal de interconectare. Potrivit lui Bruno Latour, oamenii și natura sunt conectați în moduri complexe, și nu există ca entități separate. Pentru el, natura joacă un rol esențial în formarea lumilor noastre sociale și culturale, contrar a ceea ce se crede în mod obișnuit. Oferind o conceptualizare anti-antropocentrică și antispeciistă, artiștii din cadrul expoziției The world keeps ending generează noi înțelegeri ale realității și viitorului.

Conceptul sfârșitului lumii este prezent în toate culturile și în toate religiile, însă în istoria noastră recentă ne-am exersat deja speranța prin supraviețuirea mai multor sfârșituri (războaie, catastrofe naturale, epidemii și schimbări climatice). În poemul "The World Keeps Ending, and the World Goes On", din care este inspirat titlul expoziției, Franny Choi conectează dezastrele personale, istorice și globale, reiterând prezența constantă a sfârșiturilor și începuturilor în experiența umană. La fel ca în poem, expoziția explorează fragilitatea și reziliența lumii, întrezărind un viitor dincolo de amenințările existențiale actuale și reconfigurând harta cognitivă a lumii.

Reflectând asupra modului în care preocupările ecologice sunt resimțite și abordate prin intermediul artei, expoziția ne provoacă să reconsiderăm relația noastră cu lumea naturală și să recunoaștem rolul actorilor non-umani.

Mimi Ciora explorează prin lucrarea Fade to Grey transformările antropice și efectul devastator al acestora asupra vieții oamenilor și fiintelor non-umane. Titlul instalației "Fade to Grey"  este împrumutat de la piesa formației Visage și evocă atât o reflecție a influenței umane asupra naturii, cât și a neputinței în fața acestei realități. Figura centrală a lucrării  este plasată în spatele unei draperii semi-transparente, sugerând distanța și separarea ființei umane de natura pe care o afectează. Draperia simbolizează voalul de ignoranță și neglijență care ne împiedică să simțim și să conștientizăm adevărata noastră conexiune cu lumea naturală. Artista explorează astfel sentimentul de durere constantă față de realitatea pe care o trăim, creând o atmosferă de reflecție și introspecție, invitând spectatorii să contemple rolul pe care îl joacă fiecare în degradarea mediului înconjurător.

În practica sa artistică, Ilie Duță militează pentru o interacțiune responsabilă a omului cu natura, conștientizarea pericolului consumerismului și iminența unui dezastru ecologic. Într-o încercare de a salva fagurii de albine de la extincție, artistul le încadrează în structuri geometrice solide, inițiind un întreg proces de arhivare. Aceste structuri funcționează atât ca artefacte ale unui viitor apocaliptic, cât și ca instrumente de conștientizare a unei posibile extincții, atât a albinelor, cât și a oamenilor. Timothy Morton argumentează, prin conceptul de „dark ecology”, urgența confruntării cu realitatea întunecată a crizei ecologice pentru a găsi soluții autentice și viabile. În contextul lucrărilor lui Duță, fagurii de albine fragilizați, încadrați într-un fragment de marmură și prezentate ca fosilele unei eventuale apocalipse, funcționează ca memento-uri ale interconectivității noastre cu lumea naturală și ale consecințelor devastatoare ale propriilor noastre acțiuni sau inacțiuni.

Peisajele Ulianei Gujuman se desfășoară printre plante aparent familiare, de dimensiuni însă neobișnuite, prezentând o versiune suprarealistă a lumii, construită prin realism magic, precum în romanul "Un veac de singurătate" de Gabriel Garcia Marquez. Artista inițiază un joc al inversării proporțiilor și semnificațiilor și prezintă oamenii în dimensiuni aproape imperceptibile, criticând antropocentrismul și conturând fragilitatea condiției umane în fața forțelor naturale care, în cele din urmă, au capacitatea de a supraviețui și de a persista. Deși lucrările Ulianei Gujuman provoacă un sentiment de familiaritate și de înstrăinare în același timp, artista evidențiază urgența unei reevaluări a poziției omului în circuitul complex al naturii.

Lorena Cocioni lucrează preponderent cu ceramica, prin care creează obiecte aproape ritualice, inspirate din corpul uman și elemente naturale, evocând simultan un trecut arhaic și un viitor incert. Obiectele cu forme fluide și fragile, modelate de artistă, își capătă propria ființare și devin artefacte ale unei realități necunoscute, sustrăgându-se inerției pur estetice.Teoria object oriented ontology (OOO) pune accentul pe obiecte și pe existența lor independentă de percepția umană, devenind entități care au propria lor istorie și viață. Plantele și elementele corpului uman transpuse în ceramică transced timpul și spațiul, fiind înrădăcinate într-o practică care recunoaște și respectă ciclicitatea naturii, dar și vulnerabilitatea sa în fața activităților umane distructive.

Thea Lazăr abordează, prin practica sa artistică multidimensională, impactul uman asupra naturii, reziliența ecologică și peisajele post-apocaliptice, cu un accent puternic pe narativitate, facilitând un dialog pătrunzător între procesele tradiționale și tehnologiile moderne. În seria de lucrări "Barren Lands", Thea Lazăr explorează un viitor devastat de criza climatică, prezentând peisaje deșertice și ruine abandonate, în timp ce în "Nature Always Finds a Way", artista reflectează asupra capacității naturii de a supraviețui și de a se regenera, chiar și în fața distrugerii și abandonului uman. Prin investigarea relației complexe și fragile dintre existența umană și mediul natural, Thea Lazăr invită la o reflecție profundă asupra interconectivității dintre toate formele de viață și a vulnerabilității ecosistemului global.

Prin seria sa de lucrări intitulată „Hikikomori”, Josépha Blanchet abordează un fenomen contemporan complex, răspândit în Japonia, de retragere socială extremă și de izolare auto-impusă. Deși hikikomori presupune înstrăinarea de social - o ”retragere înăuntru” - artista reconfigurează această alienare în paradigma reconectării cu natura, re-afirmând legătura intrinsecă între oameni și lumea naturală. Josépha Blanchet prezintă o reîntoarcere a peisajului în care prezența umană este abia perceptibilă, sugerând că adevărata reconectare poate avea loc doar prin reintegrarea în ciclurile naturale. Privind natura ca pe un construct cultural, modelat și definit prin interacțiunea umană și non-umană, Josépha Blanchet explorează necesitatea revenirii și contopirii sinelui cu elementele naturale în contextul unei rețele ecologice și culturale interdependente.

Abordarea multidisciplinară a artistei Silvia Moldovan îi permite să exploreze concepte complexe și să reflecteze asupra dinamicilor încâlcite dintre oameni și împrejurimile lor, descriind fragilitatea lumii în care trăim. Artista surprinde în lucrările sale narațiunile intime ale lumii naturale, prezentându-le prin ochiul care neagă centrismul uman, condiționând astfel noi posibilități de coexistență.

Silvia Moldovan este co-fondatoarea și co-managerul spațiului SEPALE, un sanctuar pentru animale, cu precădere păsări. SEPALE reprezintă o enclavă antropică în sine, unde se experimentează crearea unui nou ecosistem, bazat pe relații simbiotice, în care omul, ființele non-umane, obiectele de artă create de Silvia și arhitectura spațiului se întregesc într-un circuit continuu și fluid. Filosoful francez Bruno Latour a argumentat necesitatea de a depăși dualismul tradițional dintre natură și cultură, și de a percepe natura mai degrabă ca pe un actor activ, nu doar ca pe un fundal inert al vieții omenești. SEPALE reprezintă, astfel, manifestarea unui mod de ”a trăi” în care drepturile celorlalte specii sunt respectate, conturând o posibilă viziune a unui alt anthropos, cel solidar. În acest spațiu unic, practicile artistice și ecologice ale Silviei Moldovan converg, estompând granițele dintre artă și activism și evidențiind interdependența dintre lumea umană și cea non-umană.

Cosmin Haiaș este un artist multidisciplinar a cărui practică se caracterizează prin deconstrucție, adăugare și transformare, combinând tehnici diverse și concepte complexe, înrădăcinate în cunoașterea artistică și cea științifică. Acest tip de gândire care-i determină parcursul artistic este, ceea ce numea filosoful francez Gilles Deleuze, o interferență a domeniilor, pe principiul co-existenței și transdiciplinarității. Haiaș explorează, în lucrările sale, procesul de transformare a umanității într-o societate alienată, conștientizând din ce în ce mai mult apariția celei de-a doua specii inteligente pe Pământ: Inteligența Artificială. Creând artefacte science-fiction, Cosmin Haiaș ne provoacă să ne imaginăm „minunata lume nouă” - un viitor în care granițele dintre natural și artificial, uman și tehnologic, devin din ce în ce mai neclare, iar inovațiile tehnologice și descoperirile științifice devin puncte de referință spirituală și culturală.

Practica lui Adrian Ganea variază de la scenografie teatrală la sculptură, simulări digitale și animații 3D. Artistul este interesat în special de formele de ficțiune care pot fi materializate prin subiectivitatea tehnologiilor. Lucrările sale sunt adesea descrise ca spații liminale, unde granița dintre intangibil și material devine ambiguă.

În cadrul expoziției The world keeps ending, Adrian Ganea prezintă lucrarea Young tree vomiting demonstrating lamentation, inspirată de mașinăriile baroce ale lui Athanasius Kircher, care prezentau homari vomitând și vulturi demonstrând principiile hidraulicii. Lucrarea aduce în prim-plan reanimarea copacilor și imaginarea unei existențe post-mortem pentru aceștia. Copacii, care în mod normal sunt simboluri ale vieții și creșterii, sunt prezentați în cadrul lucrării ca entități care demonstrează durerea și lamentarea - un strigăt vizual pentru ajutor și conștientizare ecologică.

🔹texte și curatoriat: Marina Paladi

🔹 organizator: Asociația Culturală și Ecologică SEPALE
🔹 partener: META Spațiu

🔹 Proiectul este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara

Încă din 2013 schițasem câteva modele de adăposturi pentru porumbeii domestici, cărora le ziceam turnuri și cutii - Pigeon Towers. Nu auzisem încă de conceptul porumbar contraceptiv, care a început să fie practicat în Franța din 1995, iar în Germania din 1997.  Dar, în câțiva ani în care am îngrijit mii de porumbei, găsiți bolnavi, răniți, otrăviți, pui orfani, pui aruncați de oameni din clădiri, am ajuns să înțeleg dificultățile și nevoile porumbeilor și să caut soluții pentru a le îmbunătății traiul în mediul urban.

De prea multe ori am auzit că porumbeii ”trebuie stârpiți”, sunt ”invazivi”, ”dăunători”, ”nevaloroși”, ”murdari”, ”cerșetori”, ”transmit boli”, ”fac mizerie”, ”distrug clădiri”, ”se înmulțesc ca șobolanii”, ”ce caută în oraș?”, ”de ce nu dorm în parc?”, ”de ce nu se duc în pădure?”

Noi, oamenii, am domesticit această pasăre și am introdus-o cam în toate așezările omenești. Noi, prin domesticire – constrângeri, recompense, manipulări genetice - i-am deformat comportamentele naturale sănătoase.

E foarte prolific fiindcă oamenii i-au oferit condiții de înmulțire pe toată perioada anului, pentru a-i putea mânca puii. Nu înnoptează în parcuri și nu trăiește în păduri, preferă clădirile fiindcă seamănă cu habitatul strămoșului său, porumbelul de stâncă (Columba Livia). Face mizerie fiindcă a fost obișnuit să cuibărească în același loc, pentru ca oamenii să-i poată recolta mai ușor puii și valoroasele excremente. Porumbelul a fost considerat prețios mii de ani, a fost făcut simbol al iubirii și fertilității, a fost făcut erou de război. Câtă vreme a fost folosit în multiple feluri, a fost apreciat. Apoi s-au găsit alternative la funcțiile lui și a fost abandonat.

Capacitatea lui de a se adapta a început să deranjeze. Oamenii au uitat că l-au domesticit și adus în așezările lor. La nivel de societate, nu se dorește asumarea vreunei responsabilități, și tot mai multe animale sunt alungate din spațiile urbane. Oamenii au început să ucidă porumbelul - nu pentru a-l mânca, ci fiindcă deranjează. Și „deranjează” pentru toate simbolurile pentru care s-a pretins că a fost prețuit vreodată: pentru libertatea de a exista, pentru loialitatea cu care se întoarce acasă, pentru prietenie și felul în care formează familii, pentru că solicită empatia și asumarea responsabilității.

Columbiada este un pas înspre o altă relație, mai blândă. Oferă o soluție estetică și etică pentru a păstra o populație sănătoasă de porumbei, într-un număr relativ redus, prin exemplul porumbarelor contraceptive. Oferă posibilitatea de a privi de aproape porumbeii, înspre o mai bună înțelegere a lor ca indivizi, cu trăsături fizice și comportamentale distinctive.

Columbiada oferă un exercițiu de a ne asuma o altă relație cu o specie căreia îi datorăm conviețuirea. De asemenea, e un exercițiu de asumare și învățare important, din multele necesare, pentru relația noastră, mai largă, cu natura. Am acaparat aproape toate spațiile de existență ale celorlalte specii, având adesea ca model de interacțiune dominarea, exploatarea sau exterminarea. E timpul să încercăm coabitarea cu comunitățile celorlalte specii animale, care chiar prin desfășurarea propriilor vieți contribuie la posibilitatea existenței noastre.

E timpul să vedem, să înțelegem și să facem mai bine în Timișoara, în România, în Europa, aici și oriunde.

🔹 mulțumiri  Mariei Crista (din grupul h.arta) și Mariei Martelli (din gruparea artistică just wondering...) pentru sprijinul pe partea de comunicare a conceptului

🔹 mulțumiri lui Cocoş Luca pentru transpunerea schițelor cu porumbare în desene digitale

🔹 mulțumiri lui Cătălin Bătrânu și lui Dan Maranduc pentru munca depusă în facerea porumbarului

🔹 mulțumiri Joséphei Blanchet pentru realizarea afișelor

🔹 mulțumiri Mirelei Stoeac-Vlăduți și echipei META Spațiu pentru găzduirea și organizarea expoziției COLUMBIADA | Silvia Moldovan în galeria MV sci-art

🔹 mulțumiri lui Ilie Duță (din grupul Nava Cdoi) pentru găzduirea evenimentului COLUMBIADA / pictare și proiecție de scurtmetraj

🔹 mulțumiri Școlii Gimnaziale ”Dimitrie Leonida” din Timișoara pentru găzduirea evenimentului COLUMBIADA / atelier de creație pentru porumbeii de lângă noi

🔹 mulțumiri Specula - Art magazine pentru publicarea conceptului și a lucrărilor video în limba engleză - 'The Loud Ocean' and 'In Time, You Will See How The Sky Is Great Enough'

🔹 proiect realizat cu sprijinul unei burse de creație artistică Energie! acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului cultural național „Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”

Sanctuarul SEPALE - refugiu pentru păsări și spațiu de artă

Sanctuarul SEPALE, casă pentru păsări domestice și sălbatice nerăpitoare, pentru corvide (stăncuțe, coțofene, gaițe, diverse specii de ciori), dar și pentru alte animale, situat în apropierea Timișoarei, este fondat de Silvia Moldovan (artistă, îngrijitoare de păsări) și Alin Spiridon (programator, pasionat de tehnologie și reparații), care cred în spații comune pentru oameni și alte animale.

Scopurile Sanctuarului sunt acelea de a oferi adăpost și trai frumos păsărilor care nu pot fi eliberate (domestice sau sălbatice cu dizabilități), de a oferi spații pentru recuperarea și reabilitarea păsărilor sălbatice ce urmează a fi eliberate (ajunse la noi rănite, bolnave, otrăvite, îmblânzite), de a oferi refugiu animalelor afectate de agricultura intensiva practicată în zonă, precum și de a sensibiliza oamenii în probleme de mediu și de drepturile animalelor prin diverse acțiuni cultural-artistice și educaționale.

În Sanctuarul SEPALE încercăm să facem posibilă o realitate în care drepturile celorlalte  animale sunt respectate, dreptul de a exista fără a servi în niciun fel unor interese umane, dreptul de a fi tratate ca persoane, ca ființe care simt emoții, comunică, își construiesc familii, atașamente, comunități, care își prețuiesc propria viață la fel ca fiecare dintre noi.

Într-o lume dominată de specia umană, ne dorim să creăm posibilitatea unui alt tip de interacțiune, în care intervențiile asupra Naturii să fie minime, în care observarea și îngrijirea atât a animalelor, cât și a plantelor, atenția și respectul față de viața ce ne înconjoară, să ne ofere șansa de a învăța cum să fim oameni mai buni, mai empatici, mai creativi.

(Silvia Moldovan, Maria Crista)

5 august – 5 septembrie | Comenduirea Garnizoanei – Piața Libertății nr. 5

𝑫𝒐𝒏𝒂 𝑨𝒓𝒏𝒂𝒌𝒊𝒔, 𝑨𝒏𝒏𝒂 𝑩𝒂𝒏𝒕𝒊𝒖𝒄, 𝑴𝒂𝒕𝒆𝒊 𝑩𝒆𝒋𝒆𝒏𝒂𝒓𝒖, 𝑱𝒐𝒔𝒆́𝒑𝒉𝒂 𝑩𝒍𝒂𝒏𝒄𝒉𝒆𝒕, 𝑨𝒍𝒆𝒙𝒂𝒏𝒅𝒓𝒂 𝑩𝒐𝒂𝒓𝒖, 𝑨𝒍𝒆𝒙 𝑩𝒐𝒄𝒂, 𝑫𝒐𝒓𝒊𝒂𝒏 𝑩𝒐𝒍𝒄𝒂, 𝑫𝒂𝒏𝒊𝒆𝒍𝒂 𝑩𝒓𝒊𝒍𝒍, 𝑪𝒂̆𝒕𝒂̆𝒍𝒊𝒏 𝑩𝒂̆𝒕𝒓𝒂̂𝒏𝒖, 𝑴𝒊𝒎𝒊 𝑪𝒊𝒐𝒓𝒂, 𝑪𝒍𝒂𝒖𝒅𝒊𝒖 𝑪𝒐𝒃𝒊𝒍𝒂𝒏𝒔𝒄𝒉𝒊, 𝑺̦𝒕𝒆𝒇𝒂𝒏 𝑹𝒂𝒅𝒖 𝑪𝒓𝒆𝒕̦𝒖, 𝑰𝒍𝒊𝒆 𝑫𝒖𝒕̦𝒂̆, 𝑬𝒎𝒂𝒏𝒖𝒆𝒍𝒂 𝑯𝒓𝒊𝒕̦𝒄𝒖, 𝑪𝒐𝒏𝒔𝒕𝒂𝒏𝒕𝒊𝒏 𝑭𝒂̂𝒏𝒕𝒂̂𝒏𝒂̆, 𝑴𝒂𝒓𝒌𝒖𝒔 𝑮𝒖𝒔𝒄𝒉𝒆𝒍𝒃𝒂𝒖𝒆𝒓, 𝒉.𝒂𝒓𝒕𝒂, 𝑪𝒐𝒔𝒎𝒊𝒏 𝑯𝒂𝒊𝒂𝒔̦, 𝑨̀𝒈𝒏𝒆𝒔 𝑯𝒂𝒎𝒗𝒂𝒔, 𝑯𝒖𝒃𝒆𝒓𝒕 𝑯𝒂𝒔𝒍𝒆𝒓, 𝑯𝒆𝒓𝒏𝒆 𝑯𝒊𝒊𝒍𝒍𝒊, 𝒋𝒖𝒔𝒕 𝒘𝒐𝒏𝒅𝒆𝒓𝒊𝒏𝒈, 𝑴𝒂𝒙 𝑱𝒖𝒓𝒂𝒔𝒄𝒉, 𝒌𝒊𝒏𝒆𝒎𝒂 𝒊𝒌𝒐𝒏, 𝑹𝒂𝒇𝒂𝒆𝒍 𝑳𝒊𝒑𝒑𝒖𝒏𝒆𝒓, 𝑴𝒊𝒄𝒉𝒂𝒆𝒍 𝑲𝒐𝒄𝒉, 𝑳𝒆𝒗𝒆𝒏𝒕𝒆 𝑲𝒐𝒛𝒎𝒂, 𝑨𝒏𝒂 𝑲𝒖𝒏, 𝑩𝒐𝒈𝒅𝒂𝒏 𝑴𝒂𝒕𝒆𝒊, 𝑨𝒏𝒅𝒓𝒆𝒆𝒂 𝑴𝒆𝒅𝒂𝒓, 𝑳𝒊𝒍𝒊𝒂𝒏𝒂 𝑴𝒆𝒓𝒄𝒊𝒐𝒊𝒖, 𝑺𝒊𝒍𝒗𝒊𝒂 𝑴𝒐𝒍𝒅𝒐𝒗𝒂𝒏, 𝑫𝒓𝒂𝒈𝒐𝒔̦ 𝑵𝒆𝒂𝒈𝒐𝒆, 𝑫𝒆𝒍𝒊𝒂 𝑷𝒐𝒑𝒂, 𝑫𝒂𝒏 𝑷𝒆𝒓𝒋𝒐𝒗𝒔𝒄𝒉𝒊, 𝑴𝒂𝒓𝒊𝒍𝒆𝒏𝒂 𝑷𝒓𝒆𝒅𝒂 𝑺𝒂̂𝒏𝒄, 𝑹𝒐𝒃𝒆𝒓𝒕 𝑹𝒆𝒔𝒛𝒏𝒆𝒓, 𝑺𝒆𝒓𝒈𝒊𝒖 𝑺𝒂𝒔, 𝑬𝒗𝒂 𝑴𝒂𝒓𝒊𝒂 𝑺𝒄𝒉𝒂𝒓𝒕𝒎𝒖̈𝒍𝒍𝒆𝒓, 𝑫𝒆𝒏𝒊𝒔𝒆 𝑺𝒄𝒉𝒆𝒍𝒍𝒎𝒂𝒏𝒏, 𝑫𝒊𝒈𝒊𝒕𝒂𝒍 𝑺𝒆𝒍𝒇, 𝑷𝒂𝒕𝒓𝒊𝒄𝒊𝒂 𝑻𝒆𝒐𝒅𝒐𝒓𝒆𝒔𝒄𝒖, 𝑰𝒖𝒍𝒊𝒂 𝑻𝒐𝒎𝒂 ,𝒖.𝒌𝒖𝒔𝒕𝒊𝒌

𝑪𝒖𝒓𝒂𝒕𝒐𝒓𝒊: 𝑴𝒂̆𝒍𝒊𝒏𝒂 𝑰𝒐𝒏𝒆𝒔𝒄𝒖, 𝑫𝒆𝒏𝒊𝒔𝒆 𝑷𝒂𝒓𝒊𝒛𝒆𝒌, 𝑴𝒊𝒓𝒆𝒍𝒂 𝑺𝒕𝒐𝒆𝒂𝒄-𝑽𝒍𝒂̆𝒅𝒖𝒕̗𝒊

În ultimii ani, printre cele mai importante dezbateri din lume au fost cele legate de schimbările climatice, încălzirea globală, prăbușirea ecosistemelor, pierderile inestimabile a mii de specii de animale și plante.

Există câteva soluții pentru a stopa dezastrul cauzat de exploatarea mediului natural de către oameni – folosirea energiei alternative, programe de conservare, retehnologizarea industriilor etc. Mai mult decât atât însă, ține de noi, de fiecare în parte, să înțelegem pericolele cu care ne confruntăm astăzi, să privim viitorul cu responsabilitate și să acționăm în consecință (prin schimbarea obiceiurilor alimentare, consumul responsabil, evitarea risipei etc) – atât pentru noi cât și pentru mediul înconjurător, de care am uitat că suntem dependenți. Această conștientizare se produce doar prin efortul comun al mediului artistic, științific, administrativ, care poate populariza această ”nouă” paradigmă pe care trebuie să ne-o însușim:

suntem parte a naturii, nu trăim în afara ei.

Apocalipsa elefantului alb este o cercetare asupra momentului pe care îl traversăm, definit de o schimbare completă de gândire. Critic sau contemplativ mai curând decât narativ, parcursul expozițional se articulează din mai multe ipostaze ale transformării, concentrat în jurul unui nucleu de demersuri artistice care identifică soluții în forme de activism social, ecologic și pedagogic sau dimpotrivă, într-o zonă a ficțiunii și a speculației.

Programul de vizitare: miercuri, joi, vineri, sâmbătă, duminică - între ora 12.00 și ora 20.00; luni și marți este închis.

Expoziția Apocalipsa elefantului alb | The apocalypse of the white elephant este posibilă datorită colaborării dintre:

Organizatori: META Spatiu  & Sepale

Partners: Casa Artelor -  Directia Judeteana pentru Cultura Timis,  forumul cultural austriac, kinema ikon , 12-14 contemporary Vienna, Complexul Muzeal Arad,  Calpe Gallery, Prospero Delicii

Strategic Partner: Universitatea Politehnica Timișoara

𝐏𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐜𝐨𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐭 𝐝𝐞 AFCN (proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național; AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite; acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării)

Natura Umană este primul documentar românesc care explorează relația dintre om, animale și natură.

Documentarul își propune să ridice mai multe întrebări privitoare la interacțiunea noastră cu animalele și cu mediul înconjurător. Ce responsabilități avem față de animale? Cu ce prejudecăți legate de alimentație ne confruntăm în societate? Cum afectează exploatarea animalelor mediul și sănătatea umană și ce soluții avem la îndemână?

Filmul mai reușește să aducă în fața noastră, după 2 ani de investigații și interviuri cu artişti, medici nutriționiști, filosofi, politicieni, sportivi, activiști sau oameni simpli, experiența și poveștile de viață ale acestora, toate cuprinse într-un documentar captivant care va prezenta lumea așa cum o știm într-un mod unic.

Scris, produs și regizat de: Eduard Nistru și Diana Musca

Îl găsiți integral și gratuit aici: (41) Natura Umană (2021) - film documentar România - YouTube

just wondering este un grup de trei artiști care creează scurte eseuri animate pentru a atrage atenția asupra condițiilor actuale. Preluând teorii postumaniste și anti-speciiste, precum și multe alte elemente din filosofie, științe sociale și activism, scopul lor este să accesibilizeze cunoașterea prin narațiuni audio-vizuale. Activitatea lor are o componentă politică și speculativă. Aron Nor este un cercetător, activist și regizor de filme; Mina Mimosa este activistă și artistă vizuală, iar M. Martelli e scriitor și activist-savant.

just wondering...

Short animated essays influenced by philosophy, sociology, poetry, and art, presenting critical approaches to the current status-quo.

just wondering...

Manifestul lor este acesta: „În fața acestei dureri uriașe nu putem rămâne insensibili. Extincțiile din trecut, din prezent și din viitor, violența neîntreruptă a creșterii capitaliste, creșterea profitului… sunt omniprezente – în muncitorii exploatați, în animalele dezmembrate, în pădurile tropicale care ard, în oceanele epuizate, adânc în sol, în plămânii tuturor ființelor vii de pe planetă. Noi luptăm cu «schimbările» climatice, o denumire prea blândă, alături de cei marginalizați și fără voce, împotriva distrugerii continue a mediului. Învățăm constant să ascultăm, nu doar cu urechile, dar cu tot corpul. Cum e să respiri în orașe care te îmbolnăvesc, cum e să ai grijă de cei înfometați, de ființele traumatizate, în timpul caniculei, cum e să stai închis în spații mici, să fii hrănit pentru a crește și apoi vândut pentru corpul tău, pentru «carne»? Noi ne întrebăm (just wondering…) cu energie, cu determinare, încercând să schimbăm viitorul. Animațiile noastre spun, arată și întreabă: «Cum am ajuns noi aici? Cine suntem noi?» Și, cel mai important, cum putem schimba această direcție.”

Mimi Ciora & Sergiu Sas  sunt un cuplu de artiști care trăiesc și lucrează în Timișoara. Practica lor artistică se intersectează în zone precum science-fiction-ul, ecologia sau benzile desenate și respinge privilegiul existenței umane asupra existenței altor ființe. Au participat la mai multe expoziții personale și de grup și împreună au fondat spațiul independent Indecis. Familia lor extinsă cuprinde opt pisici si câteva sute de plante.

Mimi Ciora

Morning Glory

Manifestul lor este acesta: „Într-o lume în care exploatarea capitalistă crește pe zi ce trece gradul de violență exercitat asupra mediului, este nevoie de mai multă conștientizare a consecințelor tuturor faptelor noastre, dar mai ales este nevoie de acțiune. Prin practica artistică încercăm să ne autoeducam și să împărtășim mai departe diverse aspecte legate de conviețuirea alături de alte specii. Spre deosebire de trecut când vânătoarea era o necesitate legată strâns de supraviețuire, în ziua de azi acest obicei și-a pierdut scopul inițial și ne este prezentat drept „sport”. Iar ca în orice sport, scopul este obținerea de trofee, adică de bucăți din corpul animalului ucis sau chiar a întregului corp împăiat. Pierderea vieții animalului nu mai este suficientă, este dorită și urmarită obiectificarea corpului acestuia și păstrarea într-o stare de conservare, sustrăngându-l astfel proceselor naturale. Prezenta lucrare constă într-un ritual șamanic prin care corpuri de animale, păsări și insecte, obiectificate și conservate, sunt descompuse prin incinerare în particule elementare, devenind hrana pentru plante și alte ființe vii și astfel reîntorcându-se în ciclul natural al vieții.”

Dona Arnakis este preocupată, în general, de forma organică a lucrurilor și corpurilor. Lucrează în medii cum ar fi sculptura, instalația, mediul digital, dar cel mai mult desenează. Pe dimensiunile mari folosește cărbunele, iar pe cele mici - linerul. Găsește inspirația în multe locuri, de la propria persoană până la mobila din casă. Din 2011 până în 2018 a studiat grafica și sculptura la Facultatea de Arte și Design din Timișoara. În prezent locuiește și lucrează în Timișoara.

Manifestul Donei este acesta: „Natura umană este despre a trăi în armonie cu totul, cu toate ființele simțitoare. Societatea pe care, deliberat, am lăsat-o să fie bazată pe idei greșite, manipulatoare și separându-ne de adevărata natură a unității și a libertății, a ajuns într-un punct în care este nevoie de o imensă putere colectivă să fie restabilită. De cele mai multe ori noi nu percepem senzitivitatea intelectului nostru, care este doar o dimensiune a inteligenței. Subconștientul lucrează pentru noi și în acest fel avem puterea să-l programăm și să-l educăm. Gândul este bagajul de date deja asimilate și el se întâmplă doar prin aceste date care sunt stocate și filtrate prin simțurile noastre. Dar omul este mult mai mult decât aceste date și simpla supraviețuire, fiindcă natura umană mereu tinde spre expansiune și spre a fi mai mult decât ce este deja. Animalele, plantele, pietrele joacă un rol important în evoluția noastră, de aceea în desenele mele apar deseori punctând nu doar un caracter simbolic, dar și un protest tăcut pentru a declanșa ideea de unitate cu natura, încetarea violenței față de animale și transcendența noastră ca ființe umane.”

h.arta este un grup format din trei artiste, Maria Crista, Anca Gyemant și Rodica Tache. Lucrează împreună din 2001, de când au fondat h.arta, un spațiu non-profit în Timișoara. h.arta a fost uneori un spațiu fizic, dar de multe ori proiectele sale au diferite formate, cum ar fi instalații bazate pe text, filme sau performace-uri, toate acestea în diferite contexte și locații. Cele trei artiste sunt interesate de subiecte cum ar fi producerea cunoașterii, (re)scrierea istoriilor, feminismul și anti speciismul în vremurile urgenței climatice. Grupul h.arta se bazează pe prietenia celor implicate, pe o negociere de zi cu zi a diferențelor dintre ei. Folosesc prietenia ca pe o modalitate de a învăța împreună cum să recunoască diferitele nuanțe ale fiecărei situații, ca pe un spațiu sigur, ca pe un model de familie feministă, ca pe o declarație politică despre puterea solidarității.

h.arta group

h.arta grouph.arta

Acesta este manifestul lor: „Printr-o serie de imagini și fragmente de text, am dori să reflectăm asupra naturii contradictorii a vieților noastre care se desfășoară la sfârșitul lumii. Vrem să vorbim despre timpul dublu, care este deja demult parte a condiției noastre, dar care devine o realitate din ce în ce mai accentuată pe măsură ce urgența climatică e tot mai intensă. Dorim să vorbim despre felul în care convingerea că dezastrul climatic va avea loc pe timpul vieților noastre, că are deja loc, coexistă cu gândurile, ambițiile, planurile și străduințele de fiecare zi, că această dedublare este condiția noastră existențială. Vrem să reflectăm la această oscilare continuă între disperare și speranță, între conștiința faptului că ne apropiem de extincție și uitarea acestui fapt, între teama și banalitatea apocalipsei. Folosind atât exemple concrete, din realitatea locală, cât și dorințe, temeri și vise, dorim să reflectăm asupra condiției actuale a extincției produsă de capitalism în paralel cu imaginarea unui alt scenariu în care apocalipsa ar putea fi a «elefantului alb», în care finalul ar putea fi un final al capitalismului, în loc să fie un final al naturii.”

Andreea Medar (n. 1990) este, de formație, pictor, creează instalații media și video, preferând să folosească materiale neconvenționale. Imaginile sunt constituite din propriul ei alfabet vizual, o imagerie personală, constant reinventată, prin care generează imagini criptate ce necesită o deslușire și o interpretare din partea publicului.

Andreea Medar | Visual Artist

Logo

Manifestul ei este următorul: „Preocuparea pentru plastic are la bază tranziția la care am fost martoră în perioada copilăriei: majoritatea obiectelor autentice, tradiționale din satul bunicilor mei au fost înlocuite treptat cu plastic. Astăzi plasticul este nelipsit, atât în mediul casnic, cât și în natură. Microparticule de plastic există inclusiv în viețuitoarele marine și cele terestre. Astăzi suntem martorii unei noi tranzitii, vietuitoarele incep să aibă în componența lor plastic. Care este următoarea schimbare dacă nu se vor lua masuri radicale? Cum va arăta planeta peste câteva sute de ani?”

Practica lui Cosmin Haias apare în urma unui proces de tatonare a celor două medii, tehnic și artistic, îmbinând uneori cele două contexte prin încercarea unor alternative trans și multi-disciplinare sau, alteori, doar la nivel conceptual prin utilizarea tehnologiilor existente. În opinia lui, arta nu poate fi ruptă de contextul social și de prezentul politic în care ne situăm, și astfel artistul încearcă să confere lucrărilor componenta unui observator partizan, afiliat activismului din zona drepturilor animalelor, implicit a mediului, a activismului social și cel specific zonelor marginale și toleranței.

Cosmin Haias

Manifestul lui e următorul: „Observația, interogația, experimentul și timpul sunt câteva elemente care mi-au modelat lucrările, păstrându-le (sper) în afara unei înregimentări stilistice. Uitându-mă în urmă, cred că componenta temporală le-a ordonat și ierarhizat oarecum, cel mai probabil în paralel cu amplificarea unei intuiții sau a unei înțelegeri a lumii. Dincolo de caracterul permanent al preocupării firești a umanității față de propria-i supraviețuire, secolul al 21-lea expune brutal și contondent caracterul aleatoriu, ocazional sau sporadic al preocupărilor aceleași umanități față de restul speciilor și față de natură în general, anunțându-se pe tot mai multe canale de comunicație alternative și neconvenționale, ca un secol al unei posibile extincții (sau a unei diminuări masive) a umanității. Înțelegerea lumii și a prezentului înseamnă (într-o măsură semnificativă) respingerea acțiunilor fundamentate pe teorii și abordări antropocentriste, renunțarea prejudecăților specisiste, a speciecentrismului și impunerea individuală a autocenzurii în fața satisfacțiilor și a plăcerilor facile, insinuând așadar unica și poate destul de tardiva tentativă de armonizare a speciei noastre cu un univers infinit și superior. ”

Apocalipsa elefantului alb | The apocalypse of the white elephant – META Contemporary

BIRDCAMP a fost o tabără de artă care s-a desfășurat la adăpostul pentru păsări Sepale Birdcare de pe Calea Urseni, la 1,6 km în afara Timișoarei, între 7 și 11 octombrie, organizat de Asociația Culturală și Ecologică Sepale și Lapsus.

Ca structură, proiectul a constat într-o tabără și o expoziție în schimbare continuă unde artiștii au fost invitați să lucreze în simbioză cu adăpostul și cu animalele care trăiesc aici, să creeze intervenții artistice sau instalații inspirate din spațiu și elemente de la fața locului. Atât adăpostul SEPALE cât și Birdcamp sunt proiecte în continuă creștere. Ele sunt entități fluide care pot găzdui ființe, idei și proiecte artistice sau utile pentru îndeplinirea scopului adăpostului: de a crea un mediu pentru coabitare, colaborare, sustenabilitate, prezervare a naturii și ocrotire a păsărilor.

(Alex Boca, https://lapsus.xyz)

22.09.2020 / SEPALE / Silvia Moldovan / Nu văd buruieni / BIOHAZARD

Evenimentul “Nu văd buruieni” al artistei Silvia Moldovan este a treia activare din cadrul proiectului BIOHAZARD, capitol introductiv al ANTHROPOCENE: New Species, organizat de galeria de artă contemporană META Spațiu. Acțiunea artistică, ce se va desfășura la adăpostul de păsări SEPALE  înființat de Silvia, propune participanților contactul direct cu un loc, o situație și o atitudine care definesc practica sa artistică. Suprapunerea până la anularea delimitărilor / integrarea proiectului social în cel vizual imprimă o stare și un ritm aparte fotografiilor și filmelor sale, care se lecturează la fel cum se realizează, fiind filtrate doar de exercițiul parcurgerii în timp real al experienței care se plasează mereu înăuntrul fenomenului – poziția artistei este constant aceea de participant direct, niciodată de observator. Exercițiul de contemplare imersivă propus în cadrul evenimentului oferă o privire asupra chiar modului său specific de relaționare cu mediul care se constituie ca sursă și motivație pentru lucrările sale. Un parcurs existențial și artistic ca al Silviei Moldovan este exemplul perfect de atitudine integrativă care se articulează și se justifică tocmai prin faptul că nici una dintre direcții nu se plasează în opoziție sau în exterior față de cealaltă, iar în contextul actual, în care discuția se poartă – de cele mai multe ori steril – în jurul conceptelor de sustenabilitate, coexistență și echilibru, este probabil unul dintre puținele modele în mod autentic viabile.

(Mălina Ionescu - curator BIOHAZARD)

BIOHAZARD, proiect al galeriei de artă contemporană META Spațiu, este un prim exercițiu expozițional, parte integrantă a proiectului Anthropocene: New Species, care va avea loc, cel mai probabil, la începutul anului viitor. Această primă parte structurată ca serie de intervenții artistice – expoziții capsulă, de scurtă durată, proiecții de filme, prezentări de artist și performance, funcționează ca introducere în tematica proiectului Anthropocene și anunță temele principale ale acestuia – în ceea ce privește raportarea la schimbările prin care trecem la nivel global, climateric și social dar și în ceea ce privește repoziționarea artistului, a curatorului și a instituției culturale la ceea ce înseamnă demers curatorial, artistic și expozițional. În același timp, acest prim capitol, cu titlu inspirat de perioada pe care o traversăm la toate nivelele, are o funcție de tampon, de tranziție între tema conștientizării pericolului pe care îl traversăm din punct de vedere climateric – care încă pare a pune probleme de acceptare, reacție și disponibilitate pentru schimbare  atât la nivel individual cât și global – și cel al acceptării, a proiecției de dincolo de momentul inevitabil al transformării și al evoluției. Proiect realizat cu sprijinul: Primăria Timișoara

Sculptor, fotograf, pictor, Cătălin Bătrânu (12 ianuarie 1990, Drobeta Turnu-Severin) ne-a fost alături încă de la începutul frecventelor mutări, în toate momentele grele și de cotitură, a participat activ la construirea adăposturilor pentru păsări și a surprins pe film perioada petrecută în incinta unei fabrici dezafectate din Timișoara (2015-2018), precum și amenajarea unui adăpost provizoriu pe câmp, în afara localității.

Birdspace este despre o populație de păsări și nevoile acestora legate de spațiu (corvide, porumbei - domestici și sălbatici, păsări de talie mică, păsări de curte, păsărele exotice).

Păsările sunt recuperate sau în recuperare în urma a diverse probleme (boli, accidentări, atacuri, otrăviri). Populația este în continuă schimbare, prin venirea a noi indivizi și eliberarea păsărilor sălbatice; raportul intrări-ieșiri e mult înclinat spre intrări, fiindcă păsările neeliberabile din cauza handicapurilor (nedureroase) sunt îngrijite pe viață. De asemenea, cu excepția păsărilor de baltă, eliberările se fac chiar în incinta adăpostului, iar unele corvide (ciori de semănătură, ciori grive, stăncuțe, coțofene, gaițe), vrăbiile, graurii, mierlele și majoritatea porumbeilor aleg să rămână în adăpost sau prin împrejurimi. Astfel, ca și populația de păsări, spațiile și nevoile legate de spațiu se schimbă frecvent.

Îngrijirea intensivă a păsărilor a început în anul 2008, în Timișoara. Din diverse motive însă, păsările (cele domestice și cele cu dizabilități) au fost nevoite să suporte mai multe relocări, astfel au locuit consecutiv în Zona Soarelui, Zona Lipovei, Ghiroda, Urseni, cartier Giroc, Dudeștii Noi, Ronaț (2008-2015), zona Badea Cârțan (2015-2018). În cele mai multe locații, spațiile erau dezafectate și nepotrivite. Din 2018 păsările s-au mutat pe câmp, într-un adăpost improvizat, în afara localității, pe lângă Calea Urseni. Aceasta ar fi penultima mutare, locația finală se vrea a fi un parc/sanctuar.

În fotografii apar păsări eliberate sau păsări aflate încă sub îngrijire, dar stabilizate.

Imagini din adăpostul de lângă Calea Urseni și cel de la fosta fabrică 1 Iunie se pot vedea aici:

2022

Don’t feed the pigeons, installation by Cosmin Haiaș, https://www.youtube.com/watch?v=AUj9w6-V1K0&t=194s&ab_channel=SEPALE[https://www.youtube.com/watch?v=AUj9w6-V1K0&t=194s&ab_channel=SEPALE…

Silvia MoldovanSilvia Moldovan

2021

Silvia MoldovanSilvia Moldovan

2020

“Nu văd buruieni” (sepale.ro) [https://sepale.ro/nu-vad-buruieni/]

Silvia MoldovanSilvia Moldovan

2019

Sorry, your browser doesn’t support embedded videos.

Silvia MoldovanSilvia Moldovan

2018

winter again | iarăși iarnăthe autumn | toamnasummer | varaspring is coming |vine primăvarawinter still | încă-i iarnăwinter in the living van | iarna înrulotăwinter outside | iarna afară

Silvia MoldovanSilvia Moldovan

Demersurile  Asociaţiei Culturale şi Ecologice SEPALE legate de porumbelul comunitar/domestic: eliberarea porumbeilor închişi în poduri şi mansarde renovate, îngrijirea porumbeilor bolnavi sau răniţi, a puilor, construcţia de adăposturi contraceptive, acţiuni de conștientizare.

De ce sunt porumbei (domestici) în oraș?

Porumbeii domestici sunt o subspecie a porumbelului de stâncă (Columba livia), domesticit de mii de ani înspre a servi oamenilor în diverse scopuri (hrană, agrement, comunicare, curierat ș.a.). Au fost introduși de om în orașe, dar, odată cu industrializarea, au fost încet abandonați. Cei care au supraviețuit s-au semi sălbăticit.  Au rămas în orașe fiindcă mediul urban, cu arhitectura lui, este cel mai apropiat de mediul natural al strămoșilor, și anume stâncile, urbea totodată oferind și resurse de hrană. Porumbelul comun (Columba livia f. domestica) nu este o pasăre de pădure, de care se și ferește, de altfel, nu cuibărește nici măcar în arborii din oraș. El cuibărește în/pe clădiri, așa cum porumbeii din care a evoluat cuibăresc în/pe stânci. Preferă locuri de hrănit deschise (câmpuri, parcuri aerisite, piețe etc), pe care le poate vizita și la mari distanțe, dar mereu se întoarce la clădirea (stânca) sa.

Ce este adăpostul contraceptiv?

Este acea construcţie care oferă porumbeilor spaţii de cuibărit şi omului un acces facil la ele, pentru a putea înlocui ouăle reale cu ouă false – înspre evitarea înmulţirii porumbeilor.

SEPALE propune construcţii noi, sub formă de turnuri ori cutii suspendate sau amenajarea spațiilor deja existente, cum ar fi poduri sau etaje nefolosite ⬇️

Adăpostul contraceptiv funcţionează doar în anumite condiţii, ţinând cont de comportamentul păsărilor, dar şi de cel al oamenilor.

Modelul porumbarelor contraceptive se practică de câteva decenii în mai multe orașe ale lumii.

Asociația Culturală și Ecologică SEPALE își asumă găsirea fondurilor pentru realizarea acestor construcții, mentenanța lor, înlocuirea ouălor și luarea de măsuri înspre o mai bună stare de sănătate a efectivelor de porumbei care vor ocupa porumbarele.

De ce să intervenim în „natura lucrurilor”?

Prin „natura lucrurilor”, PORUMBELUL COMUNITAR este o pasăre domestică, folosită de către oameni mii de ani. În urma procesului de domesticire, porumbelul a rămas cu însușiri ce îi periclitează sănătatea și viața, cum ar fi cuibărirea în același loc și neîngrijirea cuibului, precum și o oarecare neînfricare față de oameni, pe care îi percepe ca sursă de hrană.  Mediul lui „natural” nu este câmpul sau pădurea, ci aşezarea umană. Foarte prolific, poate depune 5-9 ponte într-un an. Prin urmare, ajunge să trăiască în grupuri mari, iar o data cu numărul lor crește și rata îmbolnăvirilor și a mortalității. Sursele comune de apă și locurile de cuibărit sunt adesea focare de infecție. Prea puțini oameni își dau seama sau știu de gravitatea situației, întrucât cei mai mulți porumbei mor foarte tineri în locurile în care s-au născut sau, cei care au apucat să prindă primele zboruri, dar în cele din urmă s-au îmbolnăvit și nu au mai avut puterea să se ridice zburând, se adună în grupuri la sol, în locuri mai ferite, se înghesuie unul în altul pentru a se încălzi și mor, cel mai adesea în timpul nopții.

Întrucât omul a domesticit și introdus porumbelul în urbe, firesc ar fi ca tot el să gestioneze ceea ce a cauzat. De asemenea, frumos și de bun simț ar fi să nu adopte ca și soluții măsuri lipsite de compasiune, chiar ucigașe, ci unele reale și pe termen lung, chiar dacă acestea implică mai mult efort.

Articole de alte autoare:

Ce înseamnă conștiința ecologică? Despre criminalizarea compasiunii - Arta politica

de Grupul h.arta Art.1: Hotărârea Consiliului Local nr. 371/2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul Municipiului Timişoara, art. 21 se modifică şi se completează, având următorul conţinut: Capitolul IV, Art.21, litera o) o) Este interzisă hrănirea animalelor şi a păs…

Arta politicaGAP

Evenimente:

Apocalipsa elefantului alb | 5.08 – 5.09 2021. META Spațiu & Sepale, Comenduirea Garnizoanei, Timișoara, RO

Egg Machine - pigeon nativity control | 11.10.2019. Lapsus Art Space, Timișoara, RO (despre controlul înmulțirii porumbeilor comunitari)

Porumbei ajunși la Sepale: